Legislatie

Cartusele goale sunt deseuri provenite din utilizarea consumabilelor de echipamente informatice si de birou (DEEE). Ele sunt considerate DEEE in cazul in care sunt predate impreuna cu un echipament uzat. O mare parte a cartuselor folosite sunt REUTILIZABILE (dupa un proces de regenerare tehnologica), obtinandu-se astfel un produs nou de calitate la un pret mic.

Legislatia in vigoare prevede obligativitatea fiecarei societati comerciale de a avea o evidenta a tuturor deseurilor rezultate din activitatea sa si de a oganiza eliminarea acestora in conditiile prevazute de lege. in cazul cartuselor de echipamente de birou consumate, aceasta inseamna: organizarea strangerii, pastrarii temporare si predarii cartuselor consumate catre centrele de colectare specializate, cu scopul reprocesarii, valorificarii sau eliminarii lor, pentru fiecare predare eliberandu-se o adeverinta corespunzatoare. Pentru comisarii Garzii de Mediu este extrem de simplu de a verifica daca respectati legislatia: mai intai va solicita contractul cu o societate specializata pentru preluarea cartuselor goale care sa aiba autorizatia de mediu valabila pentru acest tip de activitate, sau cu un incinerator ecologic, in cazul eliminarii finale, si apoi compara facturile de cumparare a consumabilelor pentru echipamentele aflate in birourile dvs. cu adeverintele primite pentru cantitatile predate.

Legislatia privind eliminarea deseurilor

Reglementarea activitatii de producere si gestionare a deseurilor: Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deseurilor aprobata, completata si/sau modificata prin Legea 426/2001, OU 61/2006 si respectiv Legea 27/2007. Deseuri provenite din echipamente electrice si electronice (DEEE): Hotararea de Guvern Nr. 448 din 19 mai 2005, iar in Europa prin Directiva UE nr. 2002/96/CE (cunoscuta sub numele de WEEE). Aceasta are ca scop prevenirea producerii de deseuri provenite din echipamente electrice si electronice (DEEE), precum si refolosirea, reciclarea si valorificarea acestora sub diverse forme.

Mai multe informatii

http://www.mmediu.ro/legislatie/gestiune_deseuri.htm